Cunosc oameni care se mint zi de zi, refugiindu-se intr-un trecut in care singuri se blocheaza si pe care nu vor sa-l depaseasca pentru ca le ofera intr-un anumit grad o protectie fara de care, cred ei, nu se poate supravietui. Astfel de oameni se pricep sa inventeze fel de fel de clisee dintre care poate cel mai cunoscut este acela care spune ca nu exista varsta mai frumoasa decat aceea a copilariei, iar un altul poate chiar mai intens invocat, acela sugereaza discret ca" anii de liceu sunt cei mai frumosi".
Cu asa ceva sunt amagiti bobocii in fiecare an, cu asta am fost si noi amagiti si pana la urma ne-a placut sa fim asa.
Insa reluand afirmatia si de data aceasta gandind-o in adevaratele sale sensuri vom spune:" complet gresit!". De ce oare avem numai curajul de a visa, prea putin pe acela de a ne pune in practica visele? Fantastice sau nu, ele au mai multe sanse de a se transforma in realitate dupa ce varsta copilariei este depasita. Nu cred sa existe ceva mai frumos decat sa te simti puternic, ca si cum toate lucrurile sadite in tine la un moment dat sunt gata sa infloreasca.
Daca vrei ceva de la viata, trebuie sa le permiti celorlalti sa afle cine esti. Ne ascundem in comoditatea cliseelor pentru ca nu aveam curajul sa ne implinim visele.
La 17,la 18, la 20 de ani, trebuie sa stii sa traiesti: nu mai avem timp de scuze. La modul fizic, organic, material, timpul ne va prinde in mrejele lui si vom sfarsi in regret, uitand ca promisesem sa schimbam lumea.
De ce?
