Declaratie...

“Cristina… I could promise to hold you and to value you…

                  I could promise to be there at sidness and helf…

                  I could say” Till death do us part”…

BUT  I wouldn’t

Those vows are for optimistic couples, the ones full of hope, and I do not stay here, on my wedding day, optimist, I am not full of hope… I am sure! I am steady! And I know.. I`m a heart man. Take them apart, pull back together.. I hold them in my hands.. I am heart man. So..this I am sure.. you are my partner..my lover, my “very” best friend. My heart beats for you. And on this day, the day of our wedding.. I promise you this… I promise you to lay my heart in the plam of your hand. I promise you me…”

PRESTON  BURKE

(Grey`s Anatomy)

 P.S: Tocmai am terminat sezonul 3 si am dat peste aceasta declaratie. Pentru mine e geniala! Simpla, la obiect .. e genul de declaratie care m`a impresionat pana la lacrimi..

Complicated...

TOTUL ar trebui sa fie simplu...

         O foaie alba, imaculata

Cea mai importanta stire pe ziua de azi a fost aceea ca a rasarit soarele. Dar niciun gazetar nu a consemnat-o. Normal ca nu..ar trebui sa privim un rasarit splendid sa ne indulcim cu aerul proaspat si  sa simtim rasuflarea usoara a celui iubit tinandu’ne in brate, protejandu`ne..

.. Sa ne delectam cu o priveliste incantatoare , sa lasam ca mireasma sa ne patrunda practic in suflet, sa  simtim pe buze un sarut plapand, cald, moale. Sa auzim in soapta" Te Iubesc" si sa simtim un fior cuprinzandu`ne.

 DAR NU!!!

Ne trezim grabiti, hulpavi, incruntati stresati.. Ne uitam la ceas, constientizam ca am intarziat si stresul se instaleaza si mai mult,apare nervozitatea.. iar mai apoi se instaleaza depresia. Alergam.. alergam..ne invartim si ne lovim de fel si fel de bariere.. ne complicam existenta in asa fel incat numai stim ce`i cu noi..Ajungem la stadiul in care un lucru simplu, marunt ni se pare imposibil si aberant.

Si atunci ...

 

Ma intorc inspre fereastra si privesc in sus spre cer. Ma pierd printre nori deasupra cladirilor, in timp ce jos orasul se misca, respira, inghite tot in praf si in rutina.

Si pana la urma de ce ne complicam? Buna intrebare.. Oamenii... suntem pioni intr`un joc nesfarsit de sah..